Publicat
joi 07.01.2021
Anul 2020 a fost un an al încercărilor:
- pe plan personal fiecare dintre noi am fost în puși în situații în care să ne îngrijorăm atât pentur noi cât și pentru cei dragi din jurul nostru (familie, prieteni, colegi),
- pe plan profesional, toți indivizii și toate societățile (companii, ong-uri, chiar și la nivel de stat național) au fost provocate să se adapteze unor noi condiții ne-întâlnite până acum.
Ce am făcut noi, AtletIS? Am continuat să mobilizăm pe toți cei din jurul nostru astfel încât să putem trece peste provocările intervenite. S-a demonstrat (științific dar și prin exemple apropiate), iar noi toți suntem convinși, că un organism cu imunitate ridicată trece mult mai ușor peste orice provocare. Am încercat așadar să contribuim prin sport și mișcare la menținerea sau chiar îmbunătățirea stării de sănătate (atât fizică cât și emoțională).
Chiar dacă a fost un an al restricțiilor am organizat sau am participat ca parteneri în organizarea unor proiecte sportive foarte importante la nivelul comunității locale:
- Cupa AtletIS Junior - Decembrie 2020 - organizator
- Sport în Iași - Octombrie 2020 - partener sportiv
- FestudIS - Noiembrie 2020 - partener sportiv
Pentru anul 2021 ne propunem la fel de multe proiecte, continuarea celor începute, dar și demararea unor idei și direcții noi.