Cupa de Iarnă

Pe 16 și 17 decembrie, la Bacău, s-a desfășurat „Cupa de Iarnă”, de la care suntem nelipsiți de câțiva ani. O competiție binevenită, prima din sezonul de sală, care testează capacitățile copiilor și spiridușilor chiar înainte de Crăciun. Ca de obicei, clubul nostru a avut o delegație numeroasă, unii dintre…

Trebuie să fiți conectați pentru a vizualiza acest conținut.

 

Înregistrează-te!

 

Duminică, în alergarea lui Moș Crăciun

O ediție specială a “Duminicii în alergare”, evenimentul nostru săptămânal de socializare, popularizare și … puțină alergare.
 
Mai tematici sau mai ne-tematici, am parcurs un traseu special, Palatul Culturii – Agronomie, cu un mic popas cultural la Bojdeuca Ion Creangă, total aprox. 10km.
 
Felicitări celor mai tematice costume: Aurelia și Daniel Pănică, maeștrii de la Cofetăria de acasă.
Avem și o poezie care descrie foarte bine alergarea noastră de astăzi, compusă și trimisă de Oana Alexandra.
 
Astăzi, noi, cu mic cu mare
Am ieșit la alergare
Cu toții ne-am costumat
În ce ne-a fost mai drag
 
Unii au fost Moș Crăciuni
Alții, magi plini de “minuni”
Și Crăciunțe am avut, firește
Stilate, aranjate, ca dintr-o poveste
 
Nici elfii nu au lipsit
Ei sunt ajutorul moșului, negreșit!
Și, ca povestea să fie completă
Grinchii au venit și ei, ca o rachetă
 
După ce ne-am adunat
Ne-am încălzit și “ne-au filmat”
Am pornit într-o misiune importantă
Într-o alergare și o căutare constantă
Pentru unii chiar foarte solicitanta!
 
Ne-am făcut auziți, am cantat, am fredonat
Poate, poate, moșul ne-ar fi remarcat
Dar, ne-au remarcat doar trecătorii
Mirandu-se: de ce în pragul sărbătorii
 
O armată de oameni costumați
De dorința și motivație îndrumați
Au pornit în pas de alergare și gălăgioși
Să îl caute pe Moș?
 
L-am cautat pe la bojdeuca lui Creangă, cel faimos
Ne-am gândit ca poate s-a ascuns acolo, dar de prisos!
Că acolo moș Crăciun nu era
Ci doar un domn care ne povestea
 
Așa că, după o lecție de istoria literaturii, bine meritată
Am pornit iarăși în căutarea noastră bine intenționată
Am alergat departe, în Copou, sus
Că doar moșului ii place sa stea ascuns
 
Am stat și-n stradă, în speranța că-l vom supăra
Și că va veni și ne va certa
L-am cautat și la stadion, printre tribune
Dar Moșul pur și simplu a dispărut fără urme!
 
Ce să faci, noi măcar am încercat
Și cu o dorință mare am sperat
Că poate, poate îl vom întâlni
Și ne vom bucura ca niște copii
 
Chiar dacă pe Moș nu l-am găsit
Asta nu ne-a dezamăgit
Moșul va veni cu siguranță peste o săptămână
Și știți care e partea cea mai bună?
 
Vom manca porție dubla de cozonac și sarmale
Tocmai pentru că am ieșit azi la alergare! 😁
 
Alergat! Zâmbit! Repetat!