Două săptămâni la rând, junioara Mara Ursanu a avut parte de două debuturi la Campionatele Naționale. După cel de săptămâna trecută, acum ne-a încântat cu participarea la Campionatul Național de Probe Combinate, desfășurat la București, pe 25 și 26 martie.
După un concurs greu, palpitant, dar foarte frumos, Mara, legitimată la C.S. Politehnica Iași – ACS Atletis Iași, a obținut medalia de argint și titlul de vicecampioană națională în proba de pentatlon, reușind să acumuleze 2879 de puncte.
Pe 18-19 martie, la Bacău, a sosit vremea și pentru cele mai mici junioare ale clubului să dea totul în cadrul celei mai importante competiții a sezonului de sală – Campionatul Național pentru Juniori U16. Cu această competiție s-a încheiat sezonul competițional de sală pentru Mara, Roberta și Elena, două dintre ele fiind chiar în primul an de juniorat.
Mara a reușit obținerea unei medalii de bronz la săritura în lungime, cu o performanță de 5,39m, chiar la debutul său în cadrul Campionatelor Naționale pentru Juniori U16. Pe lângă acest rezultat muncit, a trecut și a șasea linia de sosire în cadrul probei de 60m garduri. Colega sa, Elena, s-a clasat pe locul 5 în finala probei de 60m garduri, iar Roberta, s-a clasat pe locul 8 la săritura în înălțime. Cele trei sportive sunt legitimate la C.S Politehnica Iași – ACS Atletis Iași și au fost îndrumate în cadrul acestei competiții de către antrenoarea Adela Ursanu.
18 copii ai clubului nostru au luat cu asalt Campionatul Național de Copii – etapa de zonă, desfășurat la Bacău pe 11-12 martie. Aceștia și-au testat performanțele în urmă cu o lună în cadrul etapei județene a Campionatului Național, urmând ca în acest weekend să arate cât de frumos au evoluat în această perioadă, cât de mult au muncit la antrenamente și cât își doresc să fie cei mai buni.
Astfel, Antonia, Natalia, Iustin, Radu, Ilinca, Maia P., Maya B., Maria, Teea, Ștefan F., Alesia, Ioana, Victoria(CS Politehnica Iași), Teofana, Cătălina, Ștefan P, Aaron(CS Politehnica Iași) și Nicolas(CS Politehnica Iași) au adunat în tolba lor 23 de medalii (8 de aur, 8 de argint și 7 de bronz) pe parcursul celor două zile competiționale, petrecute în sală de dimineață până seara. Aceștia au participat la probe precum 50m, 50m garduri, 60m, 60m garduri, 200m, 800m, săritura în lungime și săritura în înălțime, fiecare la categoria sa de vârstă, unde au avut parte de starturi reușite.
Mulțumim, copii! Ați fost din nou la înălțime!
Mulțumim OceanoBe Technology!
PS. Cu ocazia acestei competiții, am sărbătorit și ziua Teei, după un frumos cadou de ziua sa ( aur la 50m garduri). La mulți ani, Teea!
La o lună după ultima verificare oficială, Dragoș a participat la cea mai importantă competiție a sezonului de sală- Campionatul Național pentru Juniori U18, desfășurat la București, pe 11 și 12 martie. Acesta a luat startul într-o singură probă, săritura în înălțime, unde cu performanța de 1.80m a reușit să urce pe cea de-a treia treaptă a podiumului și să câștige medalia de bronz.
Dragoș este legitimat atât la C.S. Politehnica Iași, cât și la ACS Atletis Iași, având implicit dublă legitimare, iar la această competiție a fost însoțit de antrenorul Grigore Ursanu.
Felicitări și mulțumim pentru acest rezultat frumos!